!!! Acest site v-a avea pana la finalul acestui an o noua locatie si o noua infatisare. V-a multumim de vizita !!!

luni, 18 mai 2009

Manastirea Pangarati (NT)

Vezi intrebul album aici: Manastirea Pangarati

Prezentare

Manastire de calugari
Adresa: Com. Pangarati, jud Neamt
Acces: Manastirea este situata la 13 km fata de municipiul Piatra Neamt si 18 fata de orasul Bicaz pe valea paraului Pangarati. Sunt doua drumuri care se desprind din DN 15 si se intersecteaza inainte de manastire. Daca veniti dinspre Bicaz dupa 14 km se gaseste intersectia spre manastire pe partea stanga Este foarte usor de reperat pentru ca drumul trece prin fata hidrocentralei Dimitrie Leonida. Drumul este asfaltat si doar ca ultimii 300m pana la poarta manastirii este panta foarte mare ceva mai greu de practicat cu masina. Daca veniti dinspre Piatra Neamt la 10 km se gaseste o trecatoare pe sub un pod de cale ferata, dar recomandat sa lungiti un pic pe la hidrocentrala chiar daca pe DN15 faceti un kilometru in plus. Cea mai apropiata Statie CFR se gaseste in sat la 4 km. Intre orasele Bicaz si Piatra Neamt circula microbuze la fiecare jumatate de ora.
Ctitor: Alexandru Lapusneanu
Anul zidirii: 1560
Hramul bisericii vechi: Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Hramul bisericii noi:
Pisaniea bisericii vechi: ""Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savârsirea Sfântului Duh. Aceasta clisiarnita a facut-o pan Dumitru Soldan, mare vistier si sotia lui Safta în zilele lui Vasile Voievod, la anul 7151 (1642) luna septembrie 10 zile si fiind pristav Andronie de la Bisericani, la turn si la trapezarie si la acoperisul sfintei biserici.""
Galerie de poze: aici

Istoric

Nu departe de Bisericani, urmând şoseaua Piatra Neamţ - Bicaz (DN15), un drum colateral urcă până în apropierea hidrocentralei "Dimitrie Leonida" de la Stejaru, unde se află un alt ansamblu monumental care poate fi reperat de la mare distanţă. Aici, la răsărit de Muntele Botoşanu, pe care constructorii l-au străpuns cu un tunel de aducţiune lung de aproape 5 km, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, se află Mănăstirea Pângăraţi, un aşezământ de veche tradiţie de pe valea Bistriţei.
Istoricul Mănăstirii Pângăraţi este în multe privinţe asemănător cu cel al Bisericanilor. Şi aici, pe coasta dealului Păru, s-a constituit o veche sihăstrie a unor călugări veniţi de la Mănăstirea Bistriţa în timpul scurtei domnii a lui Iliaş Voievod, fiul lui Alexandru cel Bun. Monahul Simion, căruia i se atribuie constituirea acestei sihăstrii, s-a străduit - ca şi Iosif la Bisericani - să ridice o biserică de lemn după obiceiul deja împământenit. Şi va reuşi - conform tradiţiei - cu ajutorul lui Ştefan cel Mare, în primii ani de domnie ai acestuia, construind lăcaşul pe locul unde se află şi astăzi.
Se pare că în timpul expediţiei lui Mahomed II din vara anului 1476 şi obştea monahală de la Pângăraţi a trecut prin momente de grea încercare. Probabil că un podgheaz turcesc răzleţit după pradă în această parte a dat foc bisericii, iar călugării s-au ascuns în munţi, trecând apoi în Transilvania unde au rămas până la încetarea războiului. Nu se ştie dacă Ştefan cel Mare a ajutat la ridicarea unei noi biserici pe locul celei incendiate, dar schitul a continuat să fiinţeze din moment ce la 1560 Alexandru Lăpuşneanu ridică la Pângăraţi biserică de piatră.
Numită multă vreme Schitul lui Simion şi mai apoi Mănăstirea lui Amfilohie, aşezarea monahală de la Pângăraţi va apare pentru prima oară sub denumirea care a consacrat-o şi care a dăinuit peste veacuri, într-un document emis de cancelaria lui Petru Şchiopul la 9 iulie 1577. Pornind de la o mică suprafaţă de teren atribuită de Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea Pângăraţi va ajunge în mai puţin de un secol - prin danii şi cumpărături - unul dintre cei mai mari proprietari funciari de pe valea Bistriţei, rivalizând prin putere şi bogăţie cu toate mănăstirile învecinate şi în primul rând cu Mănăstirea Bisericani. Pe la sfârşitul domniei lui Vasile Lupu, Mănăstirea Pângăraţi stăpânea mai multe poieni de pe muntele Botoşanu şi împrejurimile acestuia, sate din ocolul târgului Piatra, o selişte pe Almaşul Mic, precum şi întinse suprafeţe de teren pe valea Tarcăului, de la vărsarea în Bistriţa până la hotarele Comăneştilor. Acestor proprietăţi li se adaugă numeroase locuri de prisacă, mori, cârciumi şi familii de ţigani robi, pomenite în diferite acte de danie şi întărire emise de cancelaria voievodală. O întreagă serie de scutiri şi privilegii asigurau şi acestei obşti călugăreşti puteri depline asupra impresionantei sale avuţii, reprezentanţii domniei fiind în imposibilitate să intervină fără o dispoziţie expresă din partea voievodului. În acest cadru trebuie subliniat şi faptul că obştea monahală era împuternicită să readucă ţăranii şi robii fugiţi de pe moşiile mănăstirii, oriunde aceştia ar fi fost găsiţi.
Dispunând de o asemenea putere economică, nu este de mirare că mănăstirea s-a dezvoltat continuu şi din punct de vedere constructiv: chilii şi clădiri-anexă, ziduri de incintă cu turnuri de apărare, modificări şi adăugiri făcute bisericii. În orice caz, la începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Pângăraţi constituia unul dintre puţinele adăposturi sigure din Moldova, din moment ce episcopul Sava al Romanului a încercat să ascundă tocmai aici odoarele eparhiei, în timpul domniei lui Mihai Racoviţă, când cătanele austriece invadaseră ţara.
S-a construit mult şi la începutul secolului al XIX-lea, când egumenul Macarie a desfăşurat o rodnică activitate reparând biserica şi înlocuind vechile chilii cu încăperi solide din piatră şi cărămidă, ale căror substrucţii impresionează şi astăzi prin masivitatea şi ampla lor desfăşurare.
După 1863, viaţa călugărească se restrânge şi se stinge treptat, desfiinţându-se în 1872, întregul ansamblu constructiv începând să se ruineze. După câteva decenii de funcţionare a unui penitenciar (în timpul regelui Carol I), aici se va organiza în 1914 un spital militar şi ulterior (1918) un sanatoriu T.B.C., pentru ca apoi clădirile să rămână din nou nefolosite.
În anii '50 ai secolului XX (mai precis în 1956), la Pângăraţi se va organiza Staţiunea de cercetări geografice, geologice şi biologice "Al. I. Cuza" a Universităţii din Iaşi, pentru ca în 1985 clădirile să fie folosite de către Laboratorul Plantavorel ca depozit de plante medicinale.
Abia după 1990 acest remarcabil ansamblu monumental va reintra în patrimoniul proprietarului de drept, Biserica Ortodoxă Română, iar în anul 1991 el va fi ridicat la rangul de mănăstire de călugări.

Alte informatii

Situl Manastirii Pangarati
Manastiri Nemtene

Localizare pe harta

View Larger Map

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu